De ce să fii mândru că eşti român? O întrebare care emană deseori din medii intelectuale, dar şi din pătura de jos, nemulţumită de această calitate, de român, nu-i aduce nimic de-a gata. Cunosc mentalitatea. Un ins care pune o astfel de întrebare nu vede rostul hotarelor între ţări, nu înţelege de ce şi-ar păstra nealterată limba natală, nici de ce şi-ar prezerva moştenirea de credinţă şi de tradiţii. Este grăbit să absoarbă pe nerăsuflate tot ce vine din afară şi e lesne asimilabil. Pentru ei, identitatea naţională este un moft.

Nu începi bine să argumentezi de ce militezi pentru apărarea şi afirmarea identităţii naţionale, că se şi repede cu imprecaţii: extremist, izolaţionist, fundamentalist, şovin. Într-o discuţie despre românism, nişte amici jurnalişti m-au întrebat abrupt: "Ce motiv ai să fii mândru că eşti român?". Fără să aştepte răspunsul, preopinenţii mei au şi aruncat o serie de "argumente" în sprijinul dezamăgirii lor: n-avem o istorie glorioasă; ne-am trădat aliaţii; am fost tot timpul dominaţi; nu avem nici un merit în ce ni s-a întâmplat bun; neamul nostru nu se distinge prin nici o calitate specială, românii de astăzi sunt decăzuţi din punct de vedere moral, intelectual, social...

Intenţia străvezie a acestei atitudini este de a surpa fundamentele unui sentiment profund care este naţionalismul.

Cei care sunt potrivnici naţionalismului o fac fie dintr-o eronată înţelegere a conceptului, fie din pricina unor temeri inoculate în mentalul colectiv prin educaţie şi cultură, fie din interes. E superfluu să adaug că anti-naţionaliştii de conjunctură, ca şi cei din convingere, nu vor accepta adevărul frust: că naţionalismul este la fel de firesc ca şi apartenenţa la o naţiune; că naţionalismul izvorăşte din însăşi apartenenţa la o naţiune.

Revenind, episodul cu prietenii mei ziarişti este simptomatic pentru un fenomen care se derulează azi: erodarea sentimentului naţional.

Întrezăresc rădăcina de extracţie păgână a întrebării puse de preopinenţii mei. Pentru că mândria este un păcat capital. De ce să fiu mândru...? Eu nu sunt mândru. Sunt fericit că sunt român. Îmi iubesc neamul. Despre neamul meu cred că este cel mai grozav dintre toate. În plus, nu-mi pot nega neamul fără a mă nega pe mine - infima parte a lui.

Ce-mi motivează dragostea de neam? Dragostea e simţire, nu porneşte dintr-o fermă judecată a însuşirilor sau defectelor neamului. Totuşi, bucuria de a fi român se naşte din conştientizarea valorilor perene ale neamului, precumpănitoare asupra eventualelor neîmpliniri.

Nu s-ar mai face discuţii de genul celor pe marginea "mândriei" de a fi român, dacă am pricepe însemnătatea calităţii de român. Nu-i destul sa aparţii prin naştere etniei. Fără să simţi şi să gândeşti româneşte, ori, mai grav, blamându-ţi şi trădându-ţi neamul, nu eşti român. Contează sângele din care ai fost plămădit, dar nu e suficient. La fel cum nu eşti creştin doar pentru că ai fost botezat întru Hristos, dacă nu trăieşti creştineşte şi nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine în Biserică. Eşti apostat.

Naţionalitatea este titlul nostru nobiliar, iar apărarea ei este o problema de onoare. Aurel C. Popovici relevă că "Naţionalitatea unui popor(...) e conştiinţa sa că e naţiune, o entitate culturală proprie în varietatea omenirii, că nu-i o simplă cifră, un număr de indivizi , de fiinţe, de animale sociale. (...) Naţionalitatea unui popor e legea lui străbună şi limba lui deosebită; e comoara lui proprie de literatură şi istorie, de credinţe şi moravuri; de datine, tradiţii, de obiceiuri; e arsenalul său moral de virtuţi şi gânduri, de fapte şi idealuri din trecut, pentru prezent şi viitor, pe o brazdă seculară de pământ; pentru viaţa lui ce este şi mai ales ce va să vie în continua luptă contra tuturor celor ce caută să i-o şteargă, conştient sau inconştient, şi să-l îngroape de viu în marele - demos - al pământului, în civilizaţia fără nici un ideal a demagogiei cosmopolite" ("Naţionalism sau democraţie", Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, p. 371-372).

În clipa când tu, român după sânge, eşti nemulţumit de originea ta etnică, ba chiar ruşinat, îţi negi practic naţionalitatea. Rămâi un număr în statistica lumii, o cifră lipsită de conţinut şi de însemnătate.
Cine poate conştientiza faptul că naţionalitatea e un rang nobiliar? Desigur, numai elementele nobile ale neamului - cum spune A.C. Popovici - , adică elita. Elita formată pe criterii de verticalitate morală, de înălţare spirituală şi de profesionalism. Elita pătrunsă de sufletul neamului şi inspirată în acţiunile sale de acest duh. Nu aşa-zisa elită, creată artificial prin mijloace de manipulare în masă. Nu acea hoardă de dezrădăcinaţi, de pierduţi sufleteşte şi de suferinzi intelectual, care este captivă cu un picior în păcatul lui Iuda şi cu celălalt în păcatul lui Lucifer.

Dacă la poporul român de azi sunt aspecte care mă îngrijorează sau mă deziluzionează, neamul românesc nu mă dezamăgeşte şi nu mă nelinişteşte. Sunt convins că va veni vremea să strălucească în toată măreţia sa.

La mirarea unora în faţa "idealismului" meu nu am decât un răspuns: neamurile nu supravieţuiesc şi nu săvârşesc fapte memorabile prin mulţimile oarbe şi laşe, ci prin vârfurile lor de diamant - personalităţi care brăzdează istoria uneori până la sânge. Prin elitele lor. Elită care se va hrăni din veacurile de experienţe - tragice sau sublime - ale neamului, elita de mâine sau de poimâine va aşeza neamul românesc pe locul ce i se cuvine. Neamul românesc a mai cunoscut momente de glorie în istoria sa tot prin influenţa elitelor.

Dacă ar fi să ne referim doar la domnia voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, la prima unire a românilor sub Mihai Viteazul, la unirea din 1859 sub sceptrul lui Cuza Vodă, la obţinerea independenţei , la Marea Unire din 1918, la jertfelnica rezistenţă anticomunistă din munţi şi temniţe ar fi îndeajuns.

Sigur, mi s-ar putea reproşa că viziunea mea luminoasă despre trecutul neamului - care promite un viitor pe măsură, în pofida prezentului tulbure - se întemeiază pe mituri. Altminteri, poate că "mândria" mea de român ar fi serios ştirbită.

Accept că istoria fiecărui neam este ţesută pe un suport de legende. Şi ce e rău în asta? În afară de realitatea că pentru evenimentele care marchează definitoriu istoria noastră naţională sunt dovezi irefutabile, cui ar folosi atât de invocata, în ultimul timp, demitizare? Este un sofism ideea că demitizarea are rolul de a ne face o părere mai aproape de ceea ce însemnăm într-adevăr noi, românii, ca naţiune. Nu vom face decât să spulberăm şi bruma de încredere pe care unii dintre noi o au în valoarea intrinsecă a neamului nostru.

Vom cădea victime mentalităţii de învinşi, care şi aşa muşcă întruna din noi. De aici mai este un pas până la deznădejde - un alt păcat, de asta data împotriva Sfântului Duh.

Aici se ajunge atunci când conştiinţa de neam este percepută prin lentilele diformatoare şi deconcertante aşezate de manipulatori dibaci peste ochii minţilor şi ai sufletelor noastre.

Procesul de spălare a creierelor şi de pervertire a sufletelor, care are ca etape deformarea conştiinţei de neam şi îndepărtarea sufletească a indivizilor de neam (pierderea dragostei), va duce la eliminarea identităţii naţionale, care incumbă un patrimoniu moral-spiritual-cultural. Cine sau ce să mai oprească atunci turnarea noastră în forme străine - procustiene -, pentru a fi mai uşor de manevrat pe coordonatele zeului ban, singurul în stare să ne satisfacă toate poftele trupeşti ce vor fi considerate primordiale?

Astăzi, identitatea naţională este palpabilă mai cu seamă pe latura spirituală. În sufletul românesc sunt pregnante semnele spiritualităţii ortodoxe. Este o constatare peremptorie, care singură deschide porţile dragostei de neam. Spiritualitatea creştină este elementul coagulant al identităţii noastre româneşti. Totodată, ea conţine anticorpii contra factorilor dizolvanţi care acţionează continuu asupra identităţii naţionale.

Însă, fără a explora profunzimile spiritualităţii creştine şi fără a-i urma prescripţiile de viaţă, riscăm să nu ştim sau să nu vrem să ne protejăm identitatea naţională.

Din volumul Romfest2000, al Congresului Romanilor de Pretutindeni
Claudiu Târziu

Comentarii

Comentariu nou

Scrie un comentariu

Nume: Email:  Fara notificare cand se raspundeNotifica-ma cand primesc raspuns Site: Titlu: Cod UBB:         -color-aquablackbluefuchsiagraygreenlimemaroonnavyolivepurpleredsilvertealwhiteyellow -marime-micutmicmediumareurias     Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Angela  - Despre "mandria" de afi roman   |2008-10-30 05:36:51 Sunt fericita ca m-am nascut in Romania, iubesc aceasta tara din tot sufletul meu, m-am nascut aici pentru ca Dumnezeu a vrut asa, si Dumnezeu stie ce e cel mai bine pentru fiecare, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut in Romania, ca m-am nascut intr-o religie care stiu ca este mantuitoare..este o tara fosrte frumoasa, binecuvantata...nu-mi trebuie mai mult...romanii hotarasc sa plece in alta tara, se imbogatesc doar material, si sufleteste risca sa se piarda, asa cred eu...Dumnezeu sa ne lumineze...si sa nu mai cartim impotriva voii lui Dumnezeu....Cu speranta, Angela Raspunde | Citat 4   0

pr Constantin Stroilescu  - Adevarat   |2008-10-31 07:00:23 Doamne ajuta! E o bucurie a fi roman. Insa pana la a trai bucuria, trebuie redescoperita identitatea, pornind de la timpul etnogenezei romanesti. Fiecare roman inconstient de valorile in mijlocul carora s-a nascut, trebuie trezit la realitate. Socrate avea o metoda finuta de a-si convinge interlocutorii de adevarul spuselor sale sau macar de a-i aduce in dilema din care s-ar putea dumiri insisi: le punea intrebari, cele mai potrivite, astfel incat din aproape in aproape, acestia ajungeau sa sustina ideile lui. Dar si alte metode pot fi eficiente. In orice caz, cred totusi ca in fiecare roman palpaie in vreun ungher nestiut al sufletului o mica flacaruie care cumva poate deveni macar flacara, daca nu valvataie. Raspunde | Citat 2   0

Mariana V.   |2008-10-31 10:52:03 Doamne ajuta! Adevar at spus parinte, in fiecare roman,in fiecare om existao flacaruie" pe care ar trebui sa o facem sa se aprinda pentru a fi "in clocot"! Sa ne rugam pentru toti cei care nu au habar ca sunt temple ale Duhului Sfant pline de "ceva" ce nu are insemnatate prea mare...dar care poate duce la altceva decat IUBIRE VESNICA! Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii! Sa invatam sa ne smerim! Raspunde | Citat 0   1

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."